Comentatorii politici ai unor publicaţii democrate care apar în municipiul Chişinău încearcă să le sugereze cititorilor interesaţi de procesele politice moldoveneşti că opoziţia comunistă este demoralizată, că acţiunile politice ale PCRM-ului sunt haotice şi că hotărârea Curţii Constituţionale prin care se interzice liderului comunist Vladimir Voronin să candideze la funcţia de şef al statului moldovean este o lovitură de graţie dată stângii politice moldoveneşti.
Alţi împătimiţi într-ale politichiei moldave, care fericesc micul popor al blogosferei moldo-române cu ale lor comentarii politice, afirmă că electoratul moldovean va asista în toamnă la o tăcută confruntare a consilierilor, pe de o parte consilierul preşedintelui interimar Mihai Ghimpu, sociologul Dan Dungaciu, iar de cealaltă parte, antropologul Mark Tkaciuk. Ba chiar la o confruntare geopolitică de proporţii între est şi vest!
Frământările celor atinşi de microbul politicului, văd conspiraţii secrete care stau şi trag sforile intereselor oculte în culisele tuturor partidelor politice, văd interese geopolitice care se ciocnesc în spaţiul pruto-nistrean şi mai că nu consideră Moldova buricul pământului.
Adevărurile, ca de obicei, sunt plasate la mijloc. Comuniştii moldoveni nu sunt disperaţi, asistenţa consilierilor intră în obligaţiile lor de serviciu, iar sforăria politică ţine mai mult de netransparenta finanţării partidelor politice din Moldova. Spaţiul pruto-nistrean are importanţa lui în arhitectura de securitate europeană, însă nu suntem noi axis mundi!
Sfaturile consilierilor sunt previzibile, iar ele reies din sondajele de opinie. Mai neprevizibile sunt cercetările sociologice care ar trebui să le arate antropologilor şi sociologilor, starea de fapt din satele şi oraşele Moldovei. Puţine sunt însă acele cercetări ale căror rezultat să nu se afle sub influenţa grotescă a politicului. De aici şi exasperarea celor puţini care, cu rigurozitate, preferă să îşi facă cercetările sociologice corect, exasperare care ajunge la maximum.
Semn clar că în cazul în care opinia publică ar avea acces la cifrele reale ale opţiunilor de vot, unii dintre actorii politici desigur vor avea ce pierde. E vorba mai ales de încrederea finanţatorilor care îşi trimit o parte din fluxurile lor financiare spre susţinerea campaniilor electorale ale unora, de susţinerea unor cercuri masonice internaţionale sau de promisiunile de sprijin ale unor magnaţi media autohtoni. Marile bătălii preelectorale au drept miză capacitatea şi puterea de convingere a liderilor politici moldoveni în faţa ascunşilor oligarhi autohtoni.
Omul de afaceri Nicolae Ciornâi, cel care la începutul anului declara că se va implica în politica moldoveană pentru construirea celei de a treia căi de dezvoltarea a Moldovei,în cadrul unui interviu oferit publicaţiei Ekonomiceskoe Obozrenie, la o distanţă de numai câteva luni de la anunţul făcut, declara că în culisele politice de la Chişinău miroase urât şi că preferă să investească în altceva. Ciornâi sugera că în discuţiile purtate cu mai mulţi lideri politici de la Chişinău a avut impresia că este văzut mai mult ca un investitor decât un posibil actor. În acest caz, puterea de persuasiune a actorilor politici moldoveni a dat greş.
Politica moldovenească nu se deosebeşte cu nimic de cea care se face la Bucureşti sau Sofia. Deosebirile ţin doar de proverbiala „soveste” a moldovenilor, care nu îşi scot la spălat rufele murdare în public. De fapt, ce să scoţi în public? Jurnaliştii mai vechi ştiu bine că cearşafurile politicienilor moldoveni sunt de fabricaţie autohtonă şi că pe unele au mai rămas încă vizibile semne ale vechilor mezalianţe. Iubiri de un sezon politic sau viol? Pragmatism politic sau maleabilitate?
Cert este că viitorul politic al Moldovei încă se scrie şi, ca nişte elevi care nu şi-au făcut temele, unele forţe politice îşi caută fiţuicile pregătite, altele încearcă să copie după însemnările altora. Lipseşte autoritatea morală care i-ar putea sancţiona pe elevii problemă: societatea civilă este dispersată şi slabă, mediile de informare sunt supuse multiplelor influenţe politice, iar glasul comunităţii europene se aude slab. De aceea, în patul puterii, gemetele nu sunt ale plăcerii, ci mai mult de durere - foştii aliaţi îşi dau peste mâini.
Soluţia e la suprafaţă: nouă ne revine cel mai greu rol, cel de arbitru... Vom primi sau nu mita care ne este deja pregătită?
