Începutul anilor ‘90: Luptătorul împotriva Imperiului

Fără omul acesta este imposibil să ne imaginăm viaţa politică din Moldova pe parcursul ultimului sfert de secol. Apărut în epicentrul evenimentelor politice încă în anii Restructurării, el a devenit unul dintre principalii ei lideri, care pledau pentru democratizarea URSS, pentru renaşterea naţională, iar mai târziu şi pentru dizolvarea Uniunii ca imperiu care oprima popoarele de la periferiile sale.

Acest tânăr jurnalist a devenit un luptător neclintit împotriva regimului totalitar, pledând pentru abolirea cenzurii, pentru transparenţă şi, aşa cum era atunci în vogă să se spună, pentru „eliminarea petelor albe din istorie”.

Iurie Roşca a acceptat lupta pentru declararea limbii de stat şi revenirea la alfabetul latin ca pe una de importanţă vitală pentru restabilirea drepturilor naţionale ale moldovenilor. Anume în acea perioadă Roşca şi-a câştigat în ochii publicului rusofon faima unui personaj cu viziuni antiruseşti, precum şi imaginea de politician de extremă dreaptă, care prezintă un pericol pentru populaţia de limbă rusă.

În calitatea sa de reprezentant al intelectualităţii de creaţie, el s-a aflat mult timp printre cei care considerau că „nedreptatea istorică” produsă în 1940, adică punerea în aplicare a Pactului Ribbentrop-Molotov privind modificarea frontierelor, trebuie lichidată prin restituirea către România a teritoriilor de la est de Prut.

Conştientizarea trecutului dureros şi povara prezentului sovietic i-au îndreptat privirile în direcţia aşa-zisei „reunificări”. De-a lungul multor ani a fost dificil să ne imaginăm tabăra româno-unionistă fără Iurie Roşca. Atunci nimeni nu ar fi putut nicidecum prevedea că Iurie Roşca va creşte, transformându-se cu timpul dintr-un politician radicalist de dreapta într-un centrist moderat.

Ultimele două decenii şi ceva, care au adus cu sine uriaşe schimbări geopolitice, de mentalitate şi psihologice în regiunea noastră şi în lume în general, au însemnat pentru acest politician, pe măsura acumulării de către el de noi cunoştinţe şi de experienţă personală, o cale complicată de devenire ca personalitate. Calea de la tânărul organizator al protestelor stradale „pentru democratizare” la omul de stat matur a fost şi lungă, şi deloc simplă.

Iurie Roşca s-a născut în anul 1961 la Teleneşti, în familia unui agronom şi a unei profesoare. După absolvirea şcolii medii de cultură generală în 1979, el şi-a început activitatea la ziarul „Tinerimea Moldovei”, iar în 1980 s-a înscris la Universitatea de Stat din Chişinău.

În anul 1985, la vârsta de 24 de ani, tânărul absolvent al facultăţii de jurnalistică Iurie Roşca este angajat în redacţia literară a Televiziunii Naţionale. Anume acolo a şi devenit unul dintre organizatorii Mişcării democratice pentru susţinerea Restructurării, făcând iniţial parte din grupul de iniţiativă, iar mai apoi din conducerea acestei mişcări.

În 1985 pleacă de la Televiziunea Naţională şi este angajat la Muzeul de Literatură „Dimitrie Cantemir” de pe lângă Uniunea Scriitorilor, considerată avanpostul mişcării pentru renaşterea naţională. În 1989, Roşca devine unul dintre fondatorii Frontului Popular din Moldova.

În 1990, în vârstă de 28 de ani, Iurie Roşca candidează la alegerile uninominale pentru prima legislatură a Parlamentului ales democratic, care pe atunci se numea Sovietul Suprem al RSS Moldoveneşti, trece în turul doi, dar pierde în faţa unui oarecare reprezentant al nomenclaturii colhoznice.

La Congresul său din februarie 1992, Frontul Popular din Moldova şi-a modificat titulatura în Frontul Popular Creştin Democrat, liderul său devenise fostul prim-ministru Mircea Druc, iar Iurie Roşca este reales în a doua poziţie în partid, preluând practic cârma formaţiunii, întrucât Druc nu considera prioritară pentru el activitatea organizatorică şi de partid.

Activitatea parlamentară, edificarea statului şi acumularea de experienţă

În 1994, Iurie Roşca este ales pentru prima oară în funcţia de deputat, rămânând în Parlament de-a lungul a patru legislaturi, până în anul 2009. În primăvara aceluiaşi an, Roşca este ales în funcţia de preşedinte al partidului.

Către acea perioadă, Mircea Druc se stabilise definitiv în România. Apropo, întrucât asemenea figuri importante ale vieţii publice ca Leonida Lari, Ion Ungureanu, Mircea Druc şi Grigore Vieru se stabiliseră la Bucureşti, fusese lansat atunci zvonul cum că şi Roşca este, de asemenea, gata să-şi facă valizele şi să plece în România. Roşca însă a risipit chiar el aceste zvonuri, declarând pentru presă că nu va părăsi niciodată Moldova.

La următoarele alegeri, Roşca a fost ales în Parlament încă de trei ori, iar în anii 1998 – 2001 şi 2005 – 2009 a ocupat funcţia de vicepreşedinte al Legislativului. În toţi aceşti ani, Roşca a fost cunoscut ca un politician cu viziuni prooccidentale, ca adept ferm al vectorului de integrare europeană şi democratizare, pledând pentru retragerea trupelor ruse de pe teritoriul ţării şi pentru restabilirea integrităţii ei teritoriale.

În 1998, fracţiunea condusă de Roşca aderă la Alianţa pentru Democraţie şi Reforme (ADR), care cuprindea, de asemenea, partidul ex-preşedintelui Mircea Snegur (PRCM), cel al preşedintelui Parlamentului, Dumitru Diacov (PDM), şi cel al lui Valeriu Matei, liderul Partidului Forţelor Democratice.

Roşca a fost ales în funcţia de vicepreşedinte al Parlamentului şi în cea de preşedinte al Comisiei de anchetă pentru cercetarea cazurilor de corupţie, comisie din care au făcut parte reprezentanţii tuturor fracţiunilor, inclusiv cei ai fracţiunii comuniste de opoziţie.

Astfel, scoţând la iveală maşinaţiile financiare, cazurile de contrabandă cu ţigări, de utilizare ilegală a fondurilor bugetare şi de privatizare ilegală, Roşca a mers împotriva propriilor săi aliaţi.

În atenţia comisiei, printre alţi funcţionari de rang înalt, s-a pomenit şi actualul prim-ministru Vlad Filat, pe atunci director al Departamentului Privatizării, aflat în epicentrul unui şir întreg de afaceri de scandal, cum ar fi: comercializarea avioanelor civile şi militare, privatizarea Fabricii de ciment de la Rezina, a uriaşei clădiri „IPTEH” din bulevardul Ştefan cel Mare şi altele, precum şi contrabanda cu ţigări.

Ministrul de atunci al Apărării, Valeriu Pasat, favoritul de azi al mitropolitului Vladimir, a fost, de asemenea, supus criticilor dure pentru comercializarea avioanelor militare MIG-29 şi a altor echipamente militare fără aprobarea Parlamentului, conform unor scheme destul de dubioase.

Au avut-o de încasat şi alţi funcţionari cu funcţii de conducere, pe care Roşca i-a demascat în permanentele sale declaraţii răsunătoare de la tribuna Parlamentului. Şi întrucât în guvernul Ion Sturza existau destui miniştri care au devenit obiectul criticilor lui Roşca şi care erau calificaţi de el drept corupţi, PPCD a ieşit din Alianţa de guvernământ, votând mai apoi şi pentru demisia acestui cabinet de miniştri. Din acest motiv, supărarea unor guvernanţi de astăzi din Alianţa pentru Integrare Europeană se trage încă din timpul războiului de două decenii purtat de PPCD împotriva corupţiei.

În calitatea sa de lider al unui partid care şi-a modificat titulatura definitiv în 1999, Iurie Roşca desfăşoară o activitate internaţională dinamică, participând în cadrul unor numeroase conferinţe, seminare şi forumuri din ţările Europei, din SUA, Canada, Mexic şi statele fostului bloc comunist.

În 1999, el integrează PPCD în Internaţionala Democrat Creştină, iar mai apoi şi în Partidul Popular European. Structurile europene ca OSCE, Consiliul Europei, Adunarea Parlamentară NATO, Parlamentul European au fost studiate din interiorul lor de către deputatul Iurie Roşca, în calitatea sa de reprezentant al forului legislativ al Republicii Moldova. Datorită contactelor sale internaţionale, Roşca a însuşit mai întâi limba franceză, iar mai apoi şi pe cea engleză.

Anticomunistul numărul unu – partener al comuniştilor

În anul 2005, după alegerile parlamentare în termen, pentru evitarea unei crize politice periculoase, fracţiunea PPCD, în frunte cu Iurie Roşca, votează pentru realegerea liderului comunist Voronin în funcţia de preşedinte al ţării.

Voronin nu dispunea în Parlament de numărul suficient de voturi, iar blocul „Moldova Democratică” al lui Serafim Urechean pregătea proteste stradale de masă în vederea reluării scrutinului sub pretextul falsificării rezultatelor acestuia de către comunişti.

Anume în acel moment Roşca a convocat o conferinţă de presă şi a făcut publică lovitura de stat care se pregătea. El a subliniat că partidul său nu se va lăsa provocat de nişte aventurieri incapabili să piardă alegerile şi că nu va participa la protestele stradale. Aceasta a fost o mişcare neaşteptată, întrucât era general cunoscut cât de conflictuale erau relaţiile dintre puterea comunistă şi opoziţia creştin-democrată.

Apropo, scenariul elaborat în 2005 a fost realizat întocmai în anul 2009, după alegerile parlamentare din luna martie, şi sub acelaşi pretext – „falsificarea alegerilor”.

Atunci, în anul 2005, planul unei „revoluţii colorate” în Moldova a fost sortit eşecului pentru acelaşi simplu motiv că doar Roşca era în stare să întrunească şi să conducă un număr mare de oameni la protestele în masă, pe când Urechean, de unul singur, nu era capabil să atragă mulţimile de partea sa.

Pe parcursul celor patru ani, din 2005 până în 2009, însă au fost pregătiţi migălos alţi actori, politicieni şi lideri de organizaţii neguvernamentale, care au însuşit regulile de folosire a Internetului, precum şi modalităţile de provocare a mulţimilor pentru luările cu asalt şi confruntarea cu autorităţile.

Deosebirea cardinală dintre adepţii lui Roşca şi „revoluţionarii” anului 2009 constă în faptul că Roşca nu acceptă recursul la violenţă, organizând de fiecare dată acţiuni de protest eminamente paşnice. Aceste acţiuni nu au fost pe placul multora, poziţia sa părea peste măsură de radicală şi scandaloasă, însă doar în comparaţie cu vandalii şi provocatorii din 7 aprilie anul trecut societatea a înţeles deosebirea principială dintre Roşca şi cei care au folosit violenţa şi manipularea ca modalităţi de bază de acaparare a puterii.

În această privinţă ar fi interesant să citim patru articole scrise de Iurie Roşca despre lovitura din 7 aprilie, articole pe care le putem găsi şi în limba rusă pe profilul său de Facebook sau pe alte două site-uri: www.iurierosca.md, www.ppcd.md

Este interesant să observăm că atunci, în aprilie 2005, au votat pentru Voronin şi alţi politicieni din partidele democratice, cum ar fi Diacov, Filat, Serebrian, dar şi preşedintele de atunci al Legislativului, Lupu, însă, în mod ciudat, doar imaginea lui Roşca a fost decupată din tabloul de ansamblu după ce Vladimir Voronin a redevenit preşedinte al Republicii Moldova.

Războiul mediatic împotriva lui Roşca, dezlănţuit după votul său pentru Voronin, s-a dovedit a fi o armă destul de eficientă, în măsură să-i şifoneze serios imaginea acestui politician în favoarea unui radicalist de dreapta ca Mihai Ghimpu şi, parţial, în favoarea omnivorului Vladimir Filat cu megaproiectul său de partid.

Pe durata celor patru ani dintre 2005 şi 2009, aflându-se într-o situaţie destul de delicată de aliat provizoriu al comuniştilor, Iurie Roşca şi colegii săi, cu toate declaraţiile sale contradictorii, a început să se manifeste tot mai clar ca un om de stat, situându-se pe poziţii care răspundeau mai degrabă intereselor ţării, decât celor de partid.

Reformele politice, activitatea parlamentară, deconspirarea schemelor corupţiei, munca asiduă în vederea consolidării puterii judecătoreşti i-au permis lui Roşca să-i convingă pe comunişti să-şi dea votul pentru un şir de legi reformatoare. Oponenţii săi neîmpăcaţi, din structurile fostei puteri, i-au reproşat că transformările legislative au rămas a fi formale, fără a comporta schimbări practice. El însă a insistat asupra punctului său de vedere, considerând că o bază legislativă solidă va determina, mai devreme sau mai târziu, şi transpunerea ei în viaţă.

Ultimii câţiva ani au însemnat pentru acest politician o schimbare cardinală a viziunilor sale asupra construcţiei statului, a identităţii Republicii Moldova şi asupra jocurilor geopolitice privind ţara noastră.

Intervenţiile sale publice se sprijină temeinic pe interesele ţării, întrucât Roşca, spre deosebire de foştii săi părtaşi de idei de acum douăzeci de ani, nu consideră că Republica Moldova ar fi un stat provizoriu sortit să fie înghiţit în viitor de către România.

Unii politicieni şi analişti radicalişti, inclusiv de peste Prut, îi reproşează lui Roşca faptul că a renunţat la idealul unionist de altădată. Reproşuri la care el răspunde că omul, dacă reflectă, se schimbă cu timpul, acumulează noi cunoştinţe şi experienţă, încearcă să înţeleagă mai multe şi să devină conştient de cele ce se întâmplă. Războiul etnolingvistic, care de mult a devenit o parte a războiului politic din Republica Moldova, divizând partidele în adepţi ai românismului şi părtaşi ai moldovenismului, reprezintă, potrivit convingerii lui Roşca, o ocupaţie deşartă, în măsură să dăuneze societăţii.

Reconsiderarea istoriei, contradicţiile geopolitice şi noile relaţii dintre Republica Moldova, pe de o parte, şi România, Ucraina şi Rusia, pe de altă parte

La 29 mai 2009, la Bucureşti, a avut loc forul internaţional „Raporturile economice dintre Uniunea Europeană şi Rusia”.

Iurie Roşca a profitat de ocazia oferită de acest eveniment internaţional pentru a-şi prezenta viziunea, în multe privinţe fără precedent, asupra politicii moldoveneşti.

Cunoscând prea bine atitudinea negativă a politicienilor de la Bucureşti faţă de semnarea Tratatului politic de bază şi a Acordului de frontieră cu Republica Moldova, el a insistat asupra semnării acestora.

Înţelegând cât de tensionate sunt relaţiile dintre România şi Ucraina, el s-a pronunţat în favoarea normalizării lor. Cunoscând „visul naţional al tuturor românilor – unificarea tuturor teritoriilor pierdute şi refacerea României Mari”, el a susţinut în capitala României că acest proiect este nerealist şi comportă tensiuni în raporturile cu vecinii.

Fiind conştient de resentimentele profunde şi frica societăţii româneşti faţă de Rusia, Roşca s-a pronunţat pentru normalizarea relaţiilor cu Moscova. Înţelegând pericolul şi absurditatea continuării „războiului” pentru denumirea limbii şi a poporului, el a vorbit despre necesitatea renunţării la stereotipuri şi la retoricile care se exclud reciproc.

În intervenţia sa în limba engleză, ţinută de la tribuna forului de la Bucureşti, el a subliniat, între altele: „Fostele teritorii româneşti, care sunt astăzi părţi ale noilor state independente Ucraina şi Republica Moldova, nu pot fi recuperate de către Statul Român. Sigur, putem să deplângem tragica istorie a poporului nostru sau să încercăm să înţelegem în profunzime noile realităţi geopolitice şi să vedem cum am putea să dezvoltăm un proiect pozitiv, funcţional şi solid, care să fie cel mai bun model pentru toţi cetăţenii ţării mele şi, concomitent, pentru o eficientă cooperare regională între România, Republica Moldova şi Ucraina”.

În continuare, Roşca explică care sunt rădăcinile adânci ale actualelor conflicte şi divergenţe: „Problema-cheie care poate explica unicitatea situaţiei noastre este problema identităţii. Aşadar, întrebarea fundamentală Cine Suntem? este aplicabilă nu doar în cazul american descris de Hungtigton, dar poate şi mai mult în cazul nostru…

În general se ştie cum a fost posibil ca acelaşi fenomen etnic sau lingvistic să fie interpretat diferit. Dar asta s-a întâmplat şi trebuie să ne gândim cum să armonizăm acest fel de diferenţe pentru a evita tensiuni inutile în societate ca şi între România şi Moldova. Asta pentru că o concentrare permanentă a atenţiei asupra problemei denumirii limbii sau a etniei provoacă conflicte inutile”.

În intervenţia sa de anul trecut de la Bucureşti, Roşca a atras atenţia asupra straniei la prima vedere simetrii dintre adepţii „românismului” şi cei ai „moldovenismului”, simetrie care avea să devină mai târziu un element al noii sale platforme politice, care situează PPCD între comuniştii de extremă strângă şi liberalii de extremă dreaptă.

La distanţă de un an şi ceva, Roşca a revenit asupra acestui aspect, susţinând că Ghimpu şi Voronin sunt faţa şi reversul aceleiaşi medalii, întruchipând două tendinţe care se exclud şi se completează reciproc. Aşadar, aflându-se în incinta Parlamentului României, Roşca a prezentat următoarea teză: „În viaţa publică de azi din Republica Moldova există două puternice opţiuni simetrice, care se trag din diferite perioade ale istoriei noastre, dar ambele îşi extrag ideologiile din trecut.

O parte importantă a populaţiei în vârstă şi a rusofonilor se raportează la trecutul sovietic şi cultivă o orientare prorusă.

Iar o altă parte este orientată spre trecutul românesc şi are o puternică orientare proromânească.

Prin urmare, populaţia este divizată, la fel şi spectrul politic. Şi orice iniţiativă ori acţiune care ţinteşte susţinerea din afară a unei sau celeilalte orientări contribuie la reacţii puternice ale celeilalte părţi.

Aşadar, problema care se iscă este cum să echilibrăm cele două tendinţe şi să evităm o permanentă instabilitate politică, cum să propunem un model de dezvoltare pozitiv şi tolerant pentru Moldova?” (Soluţia la care Roşca ajunge un an mai târziu pentru ieşirea din impas se va numi „forţa a treia” sau „a treia cale” – nota noastră).

În continuare, Roşca li se adresează cu text deschis politicienilor din România, chemându-i să abandoneze iluziile şi jocul de-a istoria: „A venit timpul să delimităm regretele asupra tragediilor noastre istorice şi a divizărilor teritoriale de abordarea matură şi responsabilă a noilor realităţi geopolitice.

Iar asta înseamnă să înţelegem: intenţia de a extinde teritoriul românesc prin reunificarea fostelor teritorii româneşti de Răsărit reprezintă o iluzie periculoasă. Dacă suntem politicieni maturi şi responsabili, trebuie să deosebim ceea ce vrem de ceea ce putem. Nu putem continua în aceeaşi manieră prin cultivarea frustrărilor noastre istorice cauzate de evenimentele din trecut.”

După care urmează o frază în măsură să ne facă să înţelegem lesne de ce Iurie Roşca nu se află printre favoriţii autorităţilor din România. Această frază arată, în opinia noastră, cât se poate de clar schimbarea cardinală a înţelegerii de către acest politician a noilor realităţi politice şi disponibilitatea lui de a le da riposta tuturor celor care, aşa sau altminteri, împiedică Republica Moldova să devină un stat independent şi puternic.

Iată ce spune el, fostul radicalist şi adept neîmpăcat al confruntării politice, devenit un om de stat în sensul deplin al cuvântului şi făcându-i acum Bucureştiului aluzii delicate să manifeste mai multă reţinere şi responsabilitate în raporturile sale cu Republica Moldova: „Având convingerea că toţi politicienii români serioşi vor să ajute Moldova şi resimt o puternică vocaţie pentru asta, aş vrea să îi invit, şi în primul rând pe cei care sunt în vârfurile ierarhiei de stat, să accelereze procesul de elaborare şi semnare a tratatului de bază şi a celui de frontieră cu Republica Moldova.

Orice speculaţie asupra inutilităţii unor astfel de documente stimulează direct suspiciunile că România îşi menţine intenţia de a-şi revizui atitudinea asupra Independenţei Republicii Moldova.

Absenţa acestor documente constituie cel mai bun pretext pentru separatişti de a-şi declina loialitatea faţă de Republica Moldova sub pretextul iminentei sale reunificări cu România. În acest context, o retorică excesivă asupra chestiunii Pactului Ribbentrop-Molotov, utilizată în afacerile politice, şi nu în foruri sau în contexte academice, este contraproductivă şi stimulează destabilizarea.

Având propria cale istorică dramatică şi, prin urmare, fiind diferit ca mentalitate şi psihologie colectivă, poporul Republicii Moldova a căpătat propria personalitate specifică.

Această specificitate reprezintă, în acelaşi timp, identitatea lui politică. Şi aici unitatea lingvistică sau culturală nu înseamnă absenţa diferenţelor politice”.

Referindu-se în cadrul aceluiaşi for la relaţiile cu Ucraina, Roşca a susţinut că „anume aceste trei ţări, Moldova, Ucraina şi România, trebuie să înţeleagă profund necesitatea crucială de a-şi consolida relaţiile.

Kievul, Bucureştiul şi Chişinăul trebuie să fie parteneri strategici şi prieteni loiali. Dar pentru a putea să se dezvolte acest fel de relaţii deschise şi oneste, trebuie să abandonăm resentimentele cauzate de divizările teritoriale, care au modificat frontierele dintre noi.

Nimeni dintre politicienii de azi nu e responsabil pentru asta. Războiul al Doilea Mondial s-a încheiat, deciziile privind frontierele au fost luate. Dosarul teritoriilor româneşti de Est trebuie să fie închis. Respectul total pentru minorităţile naţionale trebuie să fie urmat necondiţionat în toate cazurile”.

Încheindu-şi intervenţia, Iurie Roşca a considerat potrivit să sublinieze necesitatea aprofundării relaţiilor cu Rusia. El va reveni peste un an de zile asupra acestei teze, atunci când supune criticilor actuala Alianţă de guvernământ pentru eşecul relaţiilor cu Rusia: „Evident, nu putem să uităm nevoia de a menţine relaţii cât mai bune posibil cu Rusia, care este un partener politic şi comercial vital.

Uneori nu e atât de simplu să menţinem prietenia noastră cu Rusia din cauza unei atitudini specifice a actualilor lideri de la Kremlin, care sunt foarte geloşi pe aspiraţiile noastre europene. Dar, în pofida acestor deosebiri de viziune asupra jocurilor şi obiectivelor geopolitice în regiunea noastră, suntem obligaţi să insistăm asupra unui dialog pozitiv cu Rusia”.

Căderea ca început al unui nou avânt sau Înfrângerea ca preludiu al victoriilor viitoare

Alegerile din anul 2009 s-au dovedit a fi cel mai greu examen electoral pentru Iurie Roşca. Tendinţa lui fermă de a menţine cu orice preţ stabilitatea în ţară şi de a promova reformele în condiţiile unei rezistenţe puternice din partea lui Voronin şi a adepţilor lui le-au servit adversarilor PPCD un pretext ideal pentru declanşarea hărţuirii publice a lui Iurie Roşca.

Iar dezvoltata reţea de presă subordonată lor s-a concentrat pe atacul masiv şi linşarea publică permanentă a lui Roşca pentru relaţia lui cu comuniştii, relaţie prezentată ca trădare şi abdicare de la idealurile de altădată.

Astfel, fostul unionist şi eternul protestatar radicalist a fost sancţionat dur pentru faptul de a se fi maturizat politic şi de a fi depăşit maximalismul tineresc şi visele romantice despre România Mare şi o Rusie ca „duşman geopolitic permanent”.

Viziunile lui moderate de politică externă, dorinţa de a se ocupa mai mult de edificarea statului decât de a se îngriji de propria imagine, i-au jucat festa. Pentru prima oară în istoria ţării de după proclamarea independenţei PPCD nu a acumulat suficiente voturi şi s-a pomenit în afara Parlamentului.

Pe parcursul unui an de zile, Iurie Roşca aproape că nu a apărut pe ecranele televizoarelor, iar puţinele lui interviuri pentru ziare sau publicaţii electronice au rămas practic neobservate de marele public.

După eşecul în alegeri, Roşca şi-a concentrat puterile pe construcţia de partid, având deplasări permanente în teritoriu, întâlnindu-se cu adepţii săi, primind în rândurile partidului noi membri. Printre noii aderenţi la partidul lui – căruia, apropo, neprietenii săi s-au şi grăbit să-i anunţe sfârşitul, iar pe el însuşi ieşit din joc – predomină tinerii, oamenii de afaceri şi, ceea ce este deosebit de surprinzător, un număr important de vorbitori de limbă rusă.

Însuşi Roşca, reacţionând la replicile răutăcioase ale oponenţilor săi, care s-au grăbit să-l înmormânteze înainte de termen, glumeşte astfel: „Cum spunea Mark Twain, vestea despre moartea mea este uşor exagerată”.

Iulie 2010 – o nouă imagine a unui vechi politician sau „forţa a treia” ca alternativă a puterii liberale şi a opoziţiei comuniste

Şi iată că la un an după alegerile parlamentare, Iurie Roşca a apărut din nou în prim-plan. Mai întâi a ţinut o conferinţă de presă în care a făcut public punctul său de vedere asupra situaţiei din ţară. Mai apoi aceleaşi teze au fost dezvoltate de el în intervenţia sa din cadrul Mesei rotunde organizate de Fundaţia „Priznanie” din Rusia.

• La baza platformei politice a PPCD stă viziunea creştină asupra omului şi a lumii ca creaţie a lui Dumnezeu.

• După alegerile de anul trecut a devenit evident că actuala guvernare liberală nu constituie o schimbare pozitivă în raport cu fosta guvernare comunistă.

• La baza întregii activităţi a coaliţiei de guvernământ stă logica confruntării.

• Escaladarea conflictului dintre putere şi opoziţia comunistă aprofundează criza.

• Societatea e împărţită în tabere beligerante.

• Ţara are nevoie de stabilitate, de dialog şi de echilibru între forţele politice.

• Criza politică adânceşte criza economică şi are consecinţe sociale deosebit de grave.

• Atât liberalii, cât şi comuniştii au arătat egoism politic, incapacitate de dialog şi refuzul de a găsi compromisuri rezonabile.

• Interesele de partid în ambele tabere prevalează deasupra celor naţionale.

• Insistenţa de a-şi promova propriii candidaţi la funcţia de preşedinte al ţării a determinat criza politică.

Trecând în revistă greşelile actualei puteri în domeniile economic, social, al reformelor politice şi al asigurării dialogului politic, Roşca a făcut cunoscută următoarea nouă poziţie a PPCD:

PPCD APRECIAZĂ CĂ ÎN URMA ALEGERILOR VIITOARE, ACTUALA PUTERE LIBERALĂ TREBUIE SĂ PLECE, IAR FOSTA PUTERE COMUNISTĂ NU TREBUIE SĂ REVINĂ.

PPCD SE PREZINTĂ CA O ALTERNATIVĂ ATÂT PENTRU PUTEREA LIBERALĂ, CÂT ŞI PENTRU OPOZIŢIA COMUNISTĂ.

PPCD ESTE DISPUS SĂ DEZVOLTE UN DIALOG POZITIV CU TOATE FORŢELE POLITICE DIN ŢARĂ ŞI ARE UN RESPECT EGAL PENTRU TOŢI ACTORII POLITICI, PE CARE ÎI TRATEAZĂ CA PE NIŞTE POTENŢIALI PATENERI SAU OPONENŢI ŞI ÎN NICI UN CAZ CA PE NIŞTE DUŞMANI.

PPCD SE POZIŢIONEAZĂ DREPT FORŢA A TREIA, ÎNTRE COMUNIŞTI ŞI LIBERALI.

NOUL POL POLITIC ESTE DESCHIS PENTRU TOŢI CETĂŢENII ŢĂRII, CARE S-AU DEZAMĂGIT DE ACTUALA PUTERE ŞI NU DORESC REVENIREA PUTERII COMUNISTE.

În opinia lui Iurie Roşca, prioritatea numărul unu pe agenda partidelor politice trebuie să o constituie chestiunile economice. Cu toate acestea, consideră liderul PPCD, reformele-cheie, pe care societatea aştepta să le realizeze actuala putere, nu s-au produs.

Astfel, nu au fost luate măsuri pentru stimularea businessului prin recurgerea la instrumente financiar-creditare cu dobândă scăzută. Devine insuportabilă presiunea organelor fiscale şi a procuraturii asupra structurilor comerciale. Criza politică alungă din ţară investiţiile străine. Numărul locurilor de muncă nu creşte, ceea ce conduce la emigrarea continuă peste hotare a populaţiei apte de muncă.

Potrivit lui Iurie Roşca, reforma constituţională din Moldova a fost compromisă. Reforma puterii locale este blocată. Puterea de stat nu a fost descentralizată, iar potenţialul financiar şi administrativ al autorităţilor locale nu a fost consolidat. După plecarea comuniştilor, „verticala puterii” nu a suportat modificări şi este folosită în continuare pentru exercitarea de presiuni asupra administraţiilor locale, care se văd nevoite să se refugieze în partidele aflate la guvernare pentru a primi finanţare.

Roşca a acuzat Alianţa de guvernământ şi de atacuri continue la adresa puterii judecătoreşti, în urma cărora „legislaţia a fost literalmente mutilată şi ajustată intereselor puterii politice”. În plus, actuala conducere îi elimină din sistem pe judecătorii inconvenabili şi încearcă să-i înlocuiască cu oamenii săi.

Potrivit liderului PPCD, reforma Procuraturii şi a MAI este blocată, aceste instituţii, laolaltă cu Centrul pentru Combaterea Crimelor Economice şi Corupţiei, rămânând în continuare „o bâtă a puterii” împotriva oponenţilor politici şi un mijloc de presiune asupra reprezentanţilor mediului de afaceri inconvenabili puterii. Totodată, după cum remarcă Roşca, Alianţa de guvernământ nu este capabilă să combată corupţia, crima organizată şi concurenţa neloială.

Iurie Roşca a supus criticii şi activitatea Serviciului de Informaţii şi Securitate, care, conform lui, este condus în întregime de cadre vechi, de vârfurile KGB-ului cu vechime de zeci de ani în organele de represiune ale regimului totalitar sovietic. În Republica Moldova este încălcată în continuare libertatea cuvântului: compania „Teleradio-Moldova” este pusă sub un control politic dur, promovând aproape exclusiv exponenţii actualei puteri şi blocând accesul opoziţiei şi al societăţii civile.

În aceste condiţii, potrivit lui Roşca, nici Procuratura Generală, nici majoritatea parlamentară nu au făcut lumină asupra tragicelor evenimente de la 7 aprilie 2009. Organizatorii acelor acţiuni violente, criminalii care au snopit în bătăi sute de poliţişti aflaţi la datorie nu sunt identificaţi. Sunt urmăriţi penal doar câţiva ofiţeri superiori ai MAI, cărora li s-a atribuit rolul de „ţapi ispăşitori”.

Roşca – adept al normalizării relaţiilor cu Rusia

Roşca a acuzat autorităţile în exerciţiu din Republica Moldova de deteriorarea relaţiilor cu Moscova. „Actuala putere a deteriorat grav şi fără ca partea rusă să fi dat vreun temei relaţiile politice şi economice cu Federaţia Rusă”, a declarat liderul PPCD în cadrul conferinţei de presă din 8 iulie, remarcând că acest pas va atrage pentru ţară consecinţe economice extrem de grave.

„Dacă fosta guvernare comunistă a tensionat în mod artificial relaţiile cu România, guvernarea liberală a înrăutăţit puternic relaţiile cu Rusia”, a menţionat politicianul.

Potrivit lui Iurie Roşca, Republica Moldova are nevoie de relaţii bune cu toţi vecinii săi. El este convins că întreaga clasă politică trebuie să cunoască în profunzime interesele geopolitice ale vecinilor, România, Ucraina, Rusia, şi să contribuie la armonizarea lor, pornind de la interesele naţionale ale Republicii Moldova.

„Antagonizarea conflictului geopolitic dintre aceste ţări este în detrimentul ţării noastre”, a subliniat Roşca.

„Ghimpu – un adept agresiv al confruntării”

Luând cuvântul a doua zi în cadrul Mesei rotunde organizate de Fundaţia „Priznanie”, Iurie Roşca a supus unei critici tranşante decretul preşedintelui interimar Mihai Ghimpu privind declararea zilei de 28 iunie drept „zi a ocupaţiei sovietice”.

„Documentul are un caracter populist evident, cu funcţie de piar, menit să sporească gradul de influenţă asupra alegătorului, sensibil la evenimentele tragice ale istoriei, a menţionat liderul PPCD. – Decretul este doar una dintre multiplele acţiuni şi demersuri ale acestui personaj populist, fără simţul responsabilităţii şi minimul de instruire necesar pentru exercitarea unei asemenea funcţii”.

Potrivit lui Roşca, „farsa caricaturală de semnare a copiei Declaraţiei de Independenţă, manifestarea organizată cu prilejul împlinirii a 20 de ani de la proclamarea suveranităţii, tentativa de interzicere a simbolicii comuniste şi de condamnare a comunismului, în scopul eliminării Partidului Comuniştilor din viaţa politică a ţării, refuzul de a dizolva Parlamentul, precum şi tentativa de uzurpare a puterii în stat, pe 9 martie curent, sunt elementele caracteristice ale stilului comportamental războinic şi agresiv al lui Mihai Ghimpu”.

Iurie Roşca l-a numit pe preşedintele interimar „ostatic al logicii de confruntare, de dezbinare a societăţii şi de exacerbare a stării de conflict, de ridicare a baricadelor politice şi psihologice pe care nu le va putea părăsi niciodată”.

În opinia lui Roşca, Ghimpu „nu este în stare să facă diferenţa dintre retorica şi stilul admisibil în cadrul unui miting de protest al unui partid de opoziţie, pe de o parte, şi rigorile juridice şi politice ale unui decret prezidenţial, pe de altă parte”.

„Fiind un anticomunist radical, Ghimpu întruchipează omul cu o gândire totalitară, ireconciliabilă (dacă noţiunea de „gândire” este potrivită în acest context), care împărtăşeşte principiul bolşevic „Cine nu este cu noi, este împotriva noastră”, a menţionat liderul PPCD, numind „fenomenul Ghimpu” drept „un neobolşevism liberal”.

Potrivit lui Roşca, urmările unei asemenea activităţi a lui Ghimpu sunt evidente: divizarea societăţii în „ai noştri” şi „duşmani”. Iar în categoria „duşmanilor” sunt trecuţi în mod automat nu doar comuniştii, ci toţi oponenţii politici.

„Perceperea simplistă, în alb-negru, a cotidianului şi a realităţilor politice, determină o abordare schematică de către Ghimpu a situaţiei geopolitice şi a partenerilor regionali ai Republicii Moldova, - subliniază Roşca. – Adică, altfel spus, România ne este prieten, iar Rusia ne este duşman”.

„De Rusia are nevoie chiar şi SUA”

În opinia lui Roşca, vina pentru înrăutăţirea relaţiilor politice şi economice ale Republicii Moldova cu Rusia cade în totalitate pe seama lui Ghimpu. Liderul PPCD a reluat teza sa formulată cu ocazia unei conferinţe de presă: „Toată retorica despre mândria naţională, declanşată cu această ocazie, este lipsită de sens din simplul motiv că de data aceasta Rusia nu a dat nici un motiv pentru înrăutăţirea relaţiilor”.

Iurie Roşca a subliniat că orice ţară, de la Germania şi SUA până la China, are nevoie de relaţii politice şi economice cu Rusia, iar tonalitatea corectă în relaţiile diplomatice cu acest stat este o necesitate evidentă.

Roşca a ţinut să amintească faptul că destrămarea URSS şi apariţia noilor state în regiune au fost însoţite de tensiuni în raporturile cu Rusia şi de zguduiri periodice între Rusia şi fostele republici sovietice.

„Constituirea noilor state independente în spaţiul post-sovietic a fost marcată de numeroase contradicţii dintre acestea şi Rusia. De multe ori, contradicţiile s-au transformat în confruntări. Dar toate ţările din regiune tind să stabilească un dialog cu Moscova, fără a-şi sacrifica, însă, interesele lor naţionale”.

Roşca a menţionat că nu a renunţat la poziţia sa de bază: Moldova trebuie să ceară cu insistenţă încetarea prezenţei militare ruse pe teritoriul său şi să pledeze în continuare pentru soluţionarea paşnică a conflictului transnistrean.

„Dar pentru asta există pârghii politice şi diplomatice, există formatul de negocieri 5+2. Iată de ce decretul lui Ghimpu, este mai degrabă, un act de provocare, care subminează procesul de negocieri”, a subliniat politicianul.

În opinia lui Roşca, Punctul opt al Decretului lui Ghimpu, prin care este cerută retragerea imediată a trupelor ruse sună ca un ultimatum. „Continuarea logică a acestuia ar fi un eventual punct nouă care ar ameninţa, în caz contrar, cu realizarea punctului opt pe cale militară. Ar fi de presupus că stilul acestui punct a fost preluat de domnul Ghimpu din Nota ultimativă a Uniunii Sovietice către România regală, din 26 iunie 1940”.

„Istoria – aparte, politica – aparte”

Liderul PPCD a menţionat că regimul totalitar comunist a fost condamnat încă acum 20 de ani de către Parlament: „Declaraţia de Independenţă, pe care nimeni şi niciodată nu o poate nici modifica, nici anula, a pus clar toate accentele istorice şi politice”.

În opinia lui Roşca, esenţa iniţiativei respective este eliminarea PCRM, ca oponent principal al guvernării, din viaţa politică a ţării.

„Crimele comunismului totalitar sunt cunoscute de toată lumea, în urma acestuia având de suferit milioane de oameni şi zeci de popoare, – a subliniat Roşca. – Ar fi cu totul imoral şi stupid să negi această evidenţă. Dar asta nicidecum nu înseamnă că actuala conducere a Moldovei ar trebui să se ocupe de predarea lecţiilor de istorie, iar mai exact, de reglarea conturilor cu actualul Partid al Comuniştilor, speculând trecutul nostru tragic.

Ghimpu şi cei de o speţă cu el sunt incapabili să gândească pozitiv, să construiască, să soluţioneze probleme economice şi sociale. Hobby-ul lor maniacal este „vânătoarea de vrăjitoare”, căutarea permanentă a duşmanului, lupta cu umbrele şi coşmarurile”.

Totodată, Roşca nu l-a lăsat în afara criticii nici pe liderul PCRM: „Vom observa că, îndată ce Ghimpu a numit 28 iunie drept zi de ocupaţie, Voronin a numit aceeaşi dată drept zi a eliberării. Adică, liberalii şi comuniştii sunt două partide care se autoexclud, dar, în acelaşi timp, se completează reciproc”.

Liderul PPCD a amintit că în interpretarea marxistă, această situaţie se numeşte „dialectică” sau „lupta şi unitatea contrariilor”.

„Fără îndoială, istoria trebuie ştiută, – consideră Roşca. – Pentru aceasta există şcoala, ştiinţa istorică, arta, presa. Dar atunci când istoria devine instrument de piar politic, sursa unor bătălii politice, aceasta poate să aducă mult rău întregii societăţi. Răscolirea excesivă de către politicieni a istoriei este un lucru periculos şi ar putea provoca noi conflicte care să arunce în aer întreaga societate”.

„Republica prezidenţială – calea spre autoritarism”

În opinia lui Roşca, revenirea la modalitatea de alegere directă a preşedintelui îi este necesară Alianţei de guvernământ pentru întoarcerea la regimul totalitar din anii 90.

Liderul PPCD a amintit că la momentul constituirii primului Parlament în primăvara anului 1990, Mircea Snegur a fost ales preşedinte al acestuia: „Dar, deja în toamnă, dorinţa de a-şi concentra în propriile mâini toate pârghiile puterii şi de a instaura un regim autoritar în detrimentul parlamentarismului democratic s-a materializat prin alegerea lui Snegur în funcţia de preşedinte al statului în cadrul Parlamentului. Evenimentul s-a produs la 3 septembrie 1990. Iar peste un an, la 8 decembrie 1991, Snegur a fost ales de către întregul popor, „democratic”, adică fără alternativă, în funcţia de preşedinte al ţării.”

„Constituţia adoptată la 29 iulie 1994 prevedea alegerea şefului statului de către întregul popor, – a ţinut să amintească Roşca. – În baza acesteia, în 1996, în funcţia de şef al statului a fost ales Petru Lucinschi.

Dar, deja peste doi ani, acesta a considerat că are prea puţine competenţe. Lucinschi nu putea să accepte doar un control parţial asupra Parlamentului şi Guvernului. El râvnea întreaga putere.

Astfel Preşedinţia şi camarila sa au declanşat un război politic de proporţii cu Parlamentul şi parlamentarismul. Anii 1999 şi 2000 au fost marcaţi de o criză politică profundă, determinată de setea nepotolită de putere a lui Lucinschi şi a acoliţilor săi.

Războiul de atunci l-a câştigat Parlamentul. După cum se ştie, aventura cu lărgirea atribuţiilor şefului statului s-a încheiat la 5 iulie 2000 cu modificarea Constituţiei în favoarea formei parlamentare de guvernare, adică alegerea preşedintelui ţării de către Parlament”.

În opinia liderului PPCD, soluţia optimă de depăşire a acestui blocaj constituţional în sensul unor relaţii democratice şi echilibrate dintre preşedinte, Parlament şi Guvern ar fi continuarea reformei iniţiate în 2000 în favoarea formei parlamentare de guvernare. Adică, este necesară simplificarea modalităţii de alegere a preşedintelui statului în Parlament şi, concomitent, limitarea atribuţiilor acestuia în favoarea Parlamentului şi Guvernului.

Cu părere de rău, susţine Roşca, AIE a ales calea antidemocratică: „Refuzul de a dialoga, de a accepta compromisul şi de a partaja puterea a dus la situaţia din 9 martie, când cvartetul liderilor AIE a anunţat societatea despre intenţia lor de a organiza un referendum şi a adopta o nouă Constituţie, modificând, totodată procedura de alegere a şefului statului în favoarea alegerii directe a acestuia. Atunci, Comisia de la Veneţia şi Curtea Constituţională au stopat această aventură”.

El este de părere că recenta decizie a Alianţei privind organizarea referendumului din 5 septembrie şi alegerea ulterioară a şefului statului prin vot direct de către popor urmăreşte acelaşi scop, de care au fost animaţi la timpul lor Gorbaciov, Snegur şi Lucinschi, şi anume de a-şi subordona întreaga putere în stat: legislativă, executivă, judecătorească şi locală. „În felul acesta, „verticala puterii”, regimul autoritar ca mecanism de control asupra societăţii, este scopul adevărat care constituie mobilul celor patru din fruntea AIE”.

Iurie Roşca este convins că modificarea procedurii de alegere a şefului statului nu va duce la depăşirea crizei politice actuale, ci, dimpotrivă, o va aprofunda: „Împuternicirile preşedintelui vor rămâne absolut aceleaşi, ca şi în varianta anului 1994, când şeful statului era ales prin vot direct, ca în varianta anului 2000, când acesta era ales de către deputaţi. „Verticala puterii” în Republica Moldova a fost, este şi va rămâne o formă regretabilă şi antidemocratică de guvernare a ţării, atâta timp cât nu vor fi revizuite cel puţin câteva articole ale Constituţiei”.

Roşca mai consideră că, în felul acesta, dacă referendumul şi alegerile prezidenţiale directe vor avea loc, indiferent de faptul cine le va câştiga şi dacă Ghimpu va dizolva sau nu Parlamentul, viitorul preşedinte al ţării fie îşi va subordona majoritatea deputaţilor, fie va dizolva organul legislativ: „Şi atunci vom avea în Moldova situaţii similare celor pe care le urmăream până nu de mult atât în România, cât şi în Ucraina: conflicte permanente dintre preşedinţi şi premieri. Războiul dintre Băsescu şi Tăriceanu, ca şi cel dintre Iuşcenko şi Timoşenko au provocat criza puterii, destabilizare şi consecinţe economice dezastruoase”.

Potrivit lui Roşca, mai devreme sau mai târziu va fi necesară o revenire la reforma constituţională: „modelul optim pentru Republica Moldova este cel de republică parlamentară. Ca în Germania, Austria, Italia, Cehia, Ungaria, Estonia, Letonia şi alte ţări”.

„Moldoveni sunt toţi cei care locuiesc în Moldova”

Cu adevărat revoluţionară poate fi numită poziţia lui Iurie Roşca faţă de tentativele Alianţei de guvernământ de revizuire a concepţiei politicii naţionale a Republicii Moldova.

În opinia sa, în timp ce lupta de acum douăzeci de ani pentru limba de stat şi revenirea ei la alfabetul latin, pentru renaştere naţională era o necesitate firească, după o jumătate de secol de marginalizare a culturii naţionale în URSS, astăzi această retorică arată cel puţin neadecvat.

Motivul este, potrivit lui Roşca, simplu: „Majoritatea populaţiei din Republica Moldova, români sau moldoveni, cum se autoidentifică mulţi reprezentanţi ai populaţiei majoritare, demult nu mai constituie o minoritate aflată sub presiunea naţiunii dominante a fostei URSS, ci este o majoritate de circa 80% în noul stat independent, democratic şi european”.

„Dar sindromul omului umilit, care râvneşte să-şi redobândească drepturile sale, mai apasă capetele înfierbântate ale lui Ghimpu şi ale tovarăşilor săi de luptă. Aceştia amintesc tot mai mult de partizanii care continuau să deraieze trenuri ani mulţi după terminarea războiului, din simplul motiv că acestora nu le-a comunicat nimeni că războiul s-a sfârşit demult.

Şi mă tem că va fi imposibil să îi convingem pe unii politicieni de la noi că au venit alte vremuri şi ar fi cazul să iasă din tranşee. Ei vor rămâne pentru totdeauna în stare de război, luptând cu fantomele propriei imaginaţii.

Trenul istoriei a ajuns deja departe, iar „neobosiţii luptători pentru cauza dreaptă” l-au pierdut iremediabil. Pentru aceştia timpul s-a oprit în loc cu douăzeci de ani în urmă, iar nostalgia şi patimile revoluţionare i-au orbit cu totul. Problemele economice şi sociale, chestiunile de construcţie legislativă şi instituţională a statului le sunt străine acestor oameni. Lor să le dai luptă, duşmani, confruntare. Pentru ei această stare este un soi de narcomanie ideologică: fără o doză permanentă de duh revoluţionar şi gesturi războinice ei nu pot trăi nici o zi”.

Iurie Roşca a anunţat noua poziţie a PPCD în chestiunea etnică: „În accepţie europeană, democratică, toţi cetăţenii Republicii Moldova sunt moldoveni. Aici termenul „moldovean” nu are o conotaţie etnică. Acesta este un politonim, tipic pentru orice societate civilă.

Toţi cetăţenii ţării noastre sunt moldoveni, dar de provenienţă etnică diferită. Autoidentificarea culturală, etnică este un drept individual al fiecărui om şi statul nu-i poate indica cetăţeanului în mod ultimativ care este identitatea sau apartenenţa lui naţională”.

„Un Vâsoţki al meu sau Despre bucuria de a respira cu ambii plămâni”

Astfel se intitulează unul dintre eseurile semnate de Iurie Roşca, eseu publicat în presă imediat după 25 iulie, când, din iniţiativa sa, a fost organizată o serată în memoria marelui poet şi interpret rus Vladimir Vâsoţki.

În seara acelei zile, când se împlineau exact 30 de ani din ziua morţii lui Vâsoţki, sala Casei Naţionalităţilor a fost plină. Şi acesta a fost singurul eveniment din Moldova în cadrul căruia nu doar cantautorii au vorbit despre cele trei decenii de viaţă de după moarte ale poetului.

Spre surprinderea multora dintre cei prezenţi la eveniment, Roşca s-a dovedit a fi unul dintre cei care apreciază înalt creaţia poetului şi unul dintre bunii cunoscători ai culturii ruse. El a spus: „Este o mare fericire că Dumnezeu m-a înzestrat cu doi plămâni. Cu aceşti doi plămâni respir cele două culturi. Cu un plămân respir cultura română, cu celălalt – cultura rusă. Şi sunt convins că anume în aceasta constă unicitatea şi frumuseţea irepetabilă a culturii şi spiritualităţii ţării noastre, a poporului nostru. Noi ne încărcăm, acumulăm bogăţia noastră interioară de la două surse, iar această sinteză de culturi constituie un mare avantaj, un mare dar pe care ni l-a făcut destinul”.

În cadrul acestei întâlniri, Iurie Roşca a susţinut de la microfon ideea traducerii în limba română a unei culegeri de versuri ale lui Vladimir Vâsoţki şi a făcut promisiunea să le propună prietenilor săi de la ziarul „Flux” să facă publică această iniţiativă, iar colegilor de la Fundaţia pentru Democraţie Creştină – să găsească persoane care ar putea sponsoriza această activitate. Drept exemplu, Roşca a adus traducerea în limba română a versurilor lui Serghei Esenin, traducere efectuată de către poetul român George Lesnea.

Ţara este mai importantă decât mandatul de deputat

În ce constă totuşi cauza unei asemenea schimbări cardinale a viziunilor politice şi social-culturale ale unuia dintre cei mai radicali altădată politicieni moldoveni?

Cel mai simplu ar fi să presupunem că Roşca, acest lup bătrân în politică, a hotărât să-şi „schimbe culoarea”.

Cu toate că, dacă liderul PPCD şi-ar fi pus într-adevăr în faţă un asemenea scop, atunci cu siguranţă că ar fi dat greş: prevăzând eşecul electoral din 2009, el şi-ar fi mobilizat din nou electoratul naţionalist tradiţional şi nu i-ar fi permis acestuia să migreze spre Partidul Liberal.

Se spune că oamenii care nu se schimbă încremenesc în propria dezvoltare. Roşca a demonstrat că el nu a încremenit în devenirea sa intelectuală şi politică.

Cum se spune, el a simţit pe pielea sa povara propriilor greşeli şi nu a încremenit în propria-i dreptate. Iar atunci când cineva încearcă să-i reproşeze că nu ar fi consecvent sau că se contrazice, el preferă să răspundă în glumă: „Dacă mă contrazic, înseamnă că am dreptate”.

În ce constă totuşi neobişnuita putere de supravieţuire şi de devenire originală a acestui politician? Răspunsul la această întrebare îl dă chiar el cu o doză de amară autoironie: „Pur şi simplu, ieşind de sub ruinele marxismului şi ale ateismului, am înţeles că noi, oamenii, nu am provenit de la maimuţă şi că Darwin a fost un mare şugubăţ cu a sa teorie a evoluţiei. Suntem cu toţii creaţia lui Dumnezeu, iar Creatorul ne-a înzestrat nu doar cu viaţă, dar şi cu libertate. Libertatea de a alege între bine şi rău. Fiecare dintre noi se află în fiecare secundă în faţa acestei alegeri. Chiar şi atunci când ni se pare că, stând într-o parte, nu făptuim răul…”

Aşadar, Iurie Roşca, urmând o cale politică lungă, plină de contradicţii, zguduiri, realizări şi eşecuri, continuă să ne surprindă cu felul său direct şi nestandard de a fi.

Acest politician matur, aflat în plină putere, pare să nu semene deloc a fi un outsider şi, după toate probabilităţile, le va oferi încă multe surprize celor care s-au grăbit să-l trimită la pensie şi să-l dea jos din corabia contemporaneităţii.

Traducere după ava.md