Factologia evocată, într-adevăr aruncă o umbră de imperfecţiune asupra modului în care a procedat în 1994 legislatorul ordinar (Parlamentul de legislatura a XIII-a), care şi-a arogat împuterniciri constituante. Totuşi, carenţele de ordin procedural invocate, obiectiv vorbind, nu au cum să conducă la concluzia că Constituţia Republicii Moldova ar fi provizorie şi nelegitimă. Dacă am accepta drept adevărată această afirmaţie, ar trebui să declarăm toate legislaturile de după 29 iulie 1994, toate guvernele, la urma urmei întreaga legislaţie, drept nelegitime, deoarece au la bază o Constituţie nelegitimă. În ceea ce priveşte caracterul provizoriu al Constituţiei s-au făcut numai afirmaţii, care nu au fost şi nici nu pot fi probate prin argumente demne de reţinut. Dacă Constituţia nu poate fi declarată nelegitimă, atunci nu poate fi considerată nici provizorie. Nici o prevedere din Constituţie nu indică asupra caracterului său provizoriu. Aprobarea Legii Fundamentale prin referendum popular este necesară ca probă incontestabilă. Dar aceasta nu e o regulă obligatorie. Există şi cazuri reuşite când constituţiile sunt oferite. Deja am evocat exemplul Germaniei. Aceste cazuri nu presupun în mod aprioric, nelegitimitatea Constituţiei. Poporul legitimează ulterior aceste constituţii, cu condiţia că acceptă plenar structurile şi principiile prescrise de acestea şi participă la procesele politice în formele stabilite (asocierea în partide, exercitarea drepturilor electorale etc.). Totodată, considerăm că toţi cetăţenii responsabili (în special cei cu pretenţii de oameni politici) ar trebui să-şi însuşească drept deziderat personal, dar şi colectiv, obiectivul contribuţiei la redactarea în sensul unei perfecţionări maximale a textului actualei Constituţii. Această redactare trebuie să urmărească o formulare foarte exactă a principiilor, structurilor şi mecanismelor care asigură funcţionarea eficientă a sistemului nostru constituţional în condiţiile unei democraţii constituţionale autentice şi, totodată, să conducă la consolidarea societăţii. Textul, de fapt, trebuie doar să reflecte ideile şi conceptele de bază convenite. Un text constituţional, redactat astfel, ar putea fi supus unui referendum naţional, pentru ca nimeni, după acest exerciţiu, să nu-i mai poată contesta legitimitatea. Dar aşa ceva nu este uşor realizabil. Iar adoptarea unei noi constituţii ar fi necesară doar în cazul în care actuala Lege Supremă ar fi una desuetă sau obsoletă, ceea ce nu se poate spune despre Constituţia Republicii Moldova.

Regim parlamentar sau semiprezidenţial?

O altă decizie de principiu vizează opţiunile parlamentară şi semiprezidenţială. Fără o decizie tranşantă şi definitivă, care să pună capăt acestei dileme, vor apărea în permanenţă voci care vor contesta modelul de republică ales. Revenirea la alegerea directă a şefului statului nu se poate limita doar la schimbarea acestei proceduri. Alegerea Preşedintelui prin vot universal ridică o serie de probleme, printre care corespunderea gradului de reprezentativitate al acestuia cu atribuţiile sale constituţionale, adică ar trebui să fie acompaniată de o redistribuire a unor atribuţii intraexecutive (de exemplu, raporturile dintre şeful statului şi Primul ministru). Pe de altă parte, şi relaţia dintre Executiv şi Legislativ va trebui să fie restructurată în sensul unei separaţii mai vizibile. O altă problemă esenţială este corespunderea sistemului electoral şi a celui de partide cu sistemul constituţional. Or, existenţa unui sistem electoral majoritar este una dintre condiţiile esenţiale ale funcţionalităţii semiprezidenţialismului. Pluripartidismul din Republica Moldova se potriveşte perfect sistemului electoral proporţional, care poate fi criticat doar din perspectiva pragului electoral şi pare în cel mai simplu caz dificil de armonizat cu un sistem electoral majoritar. Cetăţenii Republicii Moldova deja au reuşit să se adapteze sistemului proporţional de formare a Parlamentului. Acesta capătă puţin câte puţin contururile unei tradiţii.

Sistemul parlamentar, din punctul nostru de vedere, este cel mai potrivit pentru Republica Moldova. Defectul fundamental al actualului sistem este numărul de 61 de voturi, necesare pentru alegerea şefului de stat de către Parlament. Preşedintele trebuie să poată fi ales de o simplă majoritate a voturilor membrilor adunării împuternicită să facă această alegere. Aceasta nu exclude posibilitatea ca pentru prima tentativă exigenţa de ordin numeric să fie mai mare. Modelul italian poate fi una dintre soluţii, deşi nu pare a fi soluţia cea mai reuşită. În principiu, din punct de vedere simbolic, Preşedintele ca factor de stabilitate e bine să întrunească o majoritate calificată de voturi. Pe de altă parte, imposibilitatea obţinerii unei majorităţi calificate la alegerea şefului statului nu trebuie să servească drept temei constituţional inevitabil de dizolvare a Parlamentului. Legislativul, care ar putea să dispună doar de o majoritate simplă, dar viabilă, trebuie să aibă posibilitatea să activeze. În acest sens, reducerea numărului de voturi pentru alegerea Preşedintelui prin tentativele ulterioare este o soluţie absolut necesară. O majoritate parlamentară viabilă, dar simplă trebuie să dispună de posibilitatea constituţională de a alege Preşedintele, după o încercare eşuată de desemnare a acestuia prin votul unei majorităţi calificate. Este cel puţin inoportună reglementarea acestei situaţii în forma în care o face la această etapă Constituţia Republicii Moldova. De asemenea, poate fi luat în calcul şi modelul german, unde Preşedintele este ales de o adunare specială, formată din toţi deputaţii şi din acelaşi număr de persoane (care pot fi şi din societatea civilă) delegate de parlamentele landurilor. Pentru Republica Moldova aceşti delegaţi ar putea să vină din partea unităţilor administrativ-teritoriale de nivelul doi. Şeful şi reprezentantul statului, care trebuie să fie un factor de unitate, de stabilitate şi de echilibru, ar fi bine să fie ales de un for select şi diferit de cel care acordă votul de încredere Guvernului.

Din anul 2000 şi până în prezent, parlamentarismul a reuşit să se înrădăcineze parţial în Republica Moldova. Există deja şi o anumită tradiţie şi memorie instituţională de tip parlamentar. Şi actuala situaţie politică se înscrie perfect în parametrii parlamentarismului, iar buna funcţionare a procesului decizional la cel mai înalt nivel nu poate fi contestată. În aceste condiţii, ar fi antiraţional să se revină la sistemul semiprezidenţial. O atare manevră ar putea fi asemănată cu situaţia înotătorului, care a decis să ajungă înot la malul celălalt, iar atunci când a trecut mai mult de jumătate de distanţă, speriindu-se de ceva, decide să se întoarcă la malul de la care pornise, fără să-şi dea seama că este cu mult mai aproape malul spre care a pornit. De asemenea, nu există nici o garanţie că revenirea la un sistem semiprezidenţial, în condiţiile culturii noastre politice nu tocmai exemplare, nu va avea drept efect o derivă autoritară.

Ghenadie VACULOVSCHI,
dr. Norbert NEUHAUS,
autori ai studiului „Dezideratul reformei constituţionale în Republica Moldova. Aspecte prioritare”, Chişinău 2010