Acum doi ani l-am cunoscut pe Tudor Braga, directorul Galeriei Brâncuşi, care a văzut albumul şi lucrările mele. Iniţiativa a venit oarecum din partea unui colecţionar de peste ocean, care m-a şi ajutat să fac această expoziţie la Chişinău. E un fel de obligaţie morală pe care trebuia să o onorez – pentru studiile pe care le-am primit aici şi formaţia artistică, la un nivel foarte înalt. Aşa am simţit eu. Profesorul meu, la şcoala Repin, a fost Alexandr Grigoraşenco, dar şi Mihail Tihonciuc (pe atunci directorul şcolii). Era o atmosferă deosebită, umană şi artistică, o calitate a instruirii care îmi permit să spun că ceea ce sunt astăzi o datorez în parte profesorilor mei, dar şi pământului unde m-am născut. Asta am venit să spun şi să demonstrez – mulţi din cei care au trăit aici şi au studiat, plecaţi peste hotare, au arătat lumii că pot concura cu artişti, pictori, medici etc. din diferite ţări.

- Ce reprezintă expoziţia de la Chişinău?

- Expoziţia cuprinde 21 de lucrări, realizate în ultimii doi ani, care vor fi expuse timp de 2 săptămâni, după care voi merge la Odesa.

- A fost dificil să aduceţi lucrările dvs. la Chişinău?

- Dificil, în sensul că nu aveam atâtea lucrări la mine, unele sunt deja vândute. Acasă am doar 3 tablouri, pe care le-am dăruit soţiei şi fiicelor mele.

- La Chişinău este o expoziţie cu vânzare?

- În nici un caz. Nu e un proiect comercial şi nu am nici un interes să vând tablourile mele aici, pentru că preţurile sunt prea mari pentru piaţa de aici. E mai mult un proiect de suflet.

- Am aflat că lucrările dvs. se vând cu peste 30 de mii USD.

- Tablourile mele se vând la un preţ de 30-60 de mii USD, în special în Canada, SUA, Franţa, Marea Britanie etc. Fiecare pictor îşi vinde lucrările la un anumit preţ, conform cotaţiei sale pe piaţa de artă. Eu am ajuns să-mi vând lucrările la acest preţ după foarte mulţi ani de muncă şi o experienţă îndelungată obţinută în aceşti ani.

- Deci, pictorii din Canada pot să-şi asigure traiul din vânzarea tablourilor? Credeţi că este posibil acest lucru la Chişinău?

- În SUA sau Canada, pictorii pot nu doar să-şi asigure viaţa de zi cu zi, dar şi să câştige mult mai mult decât un american simplu. Nu cred că la Chişinău poţi trăi la acest nivel, din vânzarea tablourilor.

- Aveţi discipoli în Canada?

- În ultimul timp m-a urmărit acest gând. Pentru că tot ce câştigi în viaţă, din punct de vedere material, laşi copiilor – casă, maşină etc. Mă gândesc că nu e bine să păstrez tot ce am obţinut eu pe plan artistic, ca şi experienţă, doar pentru mine şi cred că ar trebui să o transmit cumva. Ceea ce am ajuns să fac eu acum, după ani mulţi de muncă – ca tehnici şi procedee – nu se studiază la şcoală, de aceea cred că este important să le transmit. În total, sunt cam 30 de ani de muncă, în fiecare zi, şi să iei cu tine, să nu dai nimic… Cunoştinţele pe care le am acum, după toţi aceşti ani, reprezintă ceea ce am eu ca pictor mai valoros şi, dacă se pierde, cred că ar fi un gest egoist. Eu le sunt recunoscător profesorilor mei, pentru că m-au instruit, şi familiei mele, pentru că m-a crescut şi m-a educat. Mulţumesc celor care m-au învăţat să citesc, că altfel aş fi fost o maimuţă.

- Aţi fi tentat să veniţi să predaţi la Chişinău?

- Deocamdată, această tentaţie nu a venit, pentru că nu m-a invitat nimeni să predau aici. Ar fi cam dificil, dar cred că se poate. În orice caz, nu se pune problema unui câştig financiar când e vorba de oraşul natal. Aş preda şi gratis.

- Aţi descoperit, la Chişinău, tineri artişti plastici care să vă impresioneze în mod deosebit? Ce credeţi despre lucrările pictoriţei-adolescente Valeria Duca?

- Nu am avut timp să cunosc prea multă lume. Vreau să remarc însă cazul Valeriei – se întâmplă rar să vezi un copil cu o dorinţă atât de mare de a picta. M-a uimit şi m-a impresionat tenacitatea ei. Cred că ar trebui să sprijinim oricât putem tinerii talentaţi, pentru că cei netalentaţi răzbat şi singuri.

- Cum a fost, la început, să pătrundeţi pe piaţa americană?

- Nu a fost uşor. La început, în Canada, vindeam un tablou şi cu 500 USD. Abia peste 6 ani am început a vinde la preţuri mai mari. Eu singur m-am impus. La început am avut un contract de 2 ani cu o galerie care mă reprezenta. De mai mulţi ani lucrez pe cont propriu, deşi colaborez cu mai multe galerii importante care vând lucrările mele.

Consider că este foarte importantă, în artă, expresivitatea. Ca şi în cazul unui film sau tablou pe care, privindu-l, să rămâi trăsnit, cu un nod în gât. Îmi doresc să fac nişte lucrări care să trezească această reacţie celor care le privesc. Să bucure, aşa cum face răsăritul soarelui, care ne anunţă că este o nouă zi. Ca publicul să nu poată pleca de lângă aceste lucrări, să înţeleagă de ce persoana respectivă se ocupă cu pictura… Nu ca să câştige nişte bani sau că asta îi este meseria. Este cel mai greu să realizezi ceva unic, al tău.

- Vă mulţumim foarte mult pentru interviu şi vă urăm mult succes.