Deputaţii din AIE continuă să-şi blocheze reciproc iniţiativele legislative. Vineri, 16 iulie, proiectul de lege înaintat de Partidului Liberal, care ar fi permis importul automobile cu o vechime de până la 10 ani (şi nu de 7 ani ca în prezent), s-a poticnit la a doua lectură.
În opinia PL, adoptarea proiectului ar fi permis cetăţenilor moldoveni să-şi cumpere maşini la preţuri de câteva mii de euro mai mici. Potrivit preşedintelui Parlamentului, Mihai Ghimpu, legea este importantă pentru oamenii de la ţară, care nu au bani ca să-şi procure maşini scumpe. El a acuzat unii deputaţi de faptul că ar apăra interesele importatorii de maşini noi, pe când cei de la sate nu-şi pot achiziţiona maşini pentru nevoi personale, fiind lăsaţi să umble „numai cu căruţa şi calul”.
Pe de altă parte, fostul deputat AMN, Veaceslav Untilă, a declarat că proiectul este inoportun, în situaţia când guvernele altor state, din contra, plătesc pentru a fi scoase din uz maşinile vechi. El a mai spus că ar trebui să ţinem cont în primul rând de securitatea rutieră
În cele din urmă, proiectul nu a fost adoptat, pentru acesta votând doar 47 de deputaţi din cei 55 prezenţi la şedinţă.
Vineri a avut loc ultima şedinţă a Legislativului din sesiunea de primăvara-vară. De luni, 19 iulie, deputaţii se află în concediu.

după părerea mea iniţiativa partidului liberal este greşită din mai multe motive;Costurile de achiziţie,într-adevăr,sunt mai mici la o maşină veche de circa 10 ani,dar cele de întreţinere sunt foarte mari,după un timp ajungând să constaţi că era mai ieftină o maşină nouă.Nu mai vorbesc de problemele de poluare şi siguranţa circulaţiei care se vor acutiza în cazul adoptării prezentei legi.
Ptr Logica. In mare nu e gresit ce spui. Teoretic. Practic insa oamenii cu venituri reduse (care de ce nu ar aveasi ei o masina mai ales la tara unde e atit de necesara??) nu pot cumpara masini noi. Unde mai pui ca nu avem astazi mecanisme eficiente sa permita achitarea prin credite de lunga durata...+ problema infernala a gajului. Cit despre uzarea masinilor aduse din occident e fumata. Am o masina de marca germana. 7 ani. In stare perfecta. Si majoritatea masinilor de pina la 10 ani sunt destul de bine intretinute. Poluarea nu vine de la ele In RM. Priviti putin in jur. La mijloacele proprii, "autohtone"... Am avut pe timpuri si masini straine, mai vechi. Nu am avut probleme cu piese si costuri mari de intretinere. In acea perioada nu mi-asi fi permis sa-mi cumpar masina noua. ca si acum. Cred ca initiativa lui Ghimpu e buna. Atita ca importul ar trebui sa se faca si in baza unui act care atesta stare tehnica buna.
Domnule Ţăranu,nu vi se pare mai corect ca la sat să am asigurat în primul rând un venit cât de cât rezonabil şi după aceia să mă gândesc la procurarea unui autoturism,fie el şi de mâna a doua pentru plăcerea personală? Dacă dispui de 2000-3000euro,şi locuieşti şi munceşti la sat primul lucru rezonabil ar fi să-ţi asiguri locul de muncă,să te gândeşti cum poţi să începi sau să dezvolţi o afacere în domeniul agricol sau alimentar.Nu ar fi mai corect cu aceşti bani să-ţi poţi procura maşini şi utilaje,fie ele şi la mâna a doua,pentru aţi asigura veniturile viitoare,fără bătăi de cap,destinate procurării unui autoturism şi întreţinerii lui.La Frankfurt în Germania,în fiecare an,primăvara,este un mare târg de maşini,echipamente,utilaje din sectorul agricol şi alimentar second hand,la preţuri foarte bune şi-n condiţii de plată pe termen.După părerea mea nu e bună fudulia asta la noi la moldoveni când la foarte mulţi dintre ei pantalonii sunt rupţi în fund.
logica!Prin atacurile ce la intreprinzi pe pagina electronica a "flux"-lui vrei sa ascunzi golaciunea in care se afla actuala conducere inteleapta.Cineva a mentionat de fapt care ar fi rolul tau pe forum:spalarea creerilor cu prostiile tale de personaj fara elementare deprinderi educationale.Pocaiestete draga,caci mult venin ai acumulat in tine!
Inainte de a comenta,am rugamintea sa respectati urmatoarele reguli: 1) Nu injurati,nu folositi cuvinte obscene,atat fata de ceilalti utilizatori cat si fata de aceasta pagina a ziarului "FLUX".2)Nu atacati persoana,ci ideea,cu argumente forte si logice.
Daca nu stiu sa faca o lege pentru masini vechi.....sa faca o lege pentru masini noi,sa ajute persoanele sa-si cumpere masini noi cum se intimpla in alte tari....daca nu lasa sa-si cumpere fiecare ce poate....nu???
КАКИЕ НОВЫЕ МАШИНЫ?ВЫ ЧТО,ВСЕ ДОЛБАНУЛИСЬ?ДЕПУТАТЫ УНТИЛЭ ГАИШНИК ПРОСТО ОТРАБАТЫВАЛ ДЕНЬГИ АВТО КОМПАНИИ.А ДОРОГИ?КУПИЛ НОВУЮ МАШИНУ,ПОЕХАЛ НА НЕЙ В ШТЕФАН-ВОДЭ И ПИЗДЕЦ ХОДОВОЙ.КАКИЕ НОВЫЕ МАШИНЫ УНТИЛЭ БЛЯ?