Ediţia de Vineri
Cauta...

Filat şi Ghimpu se întrec în a împărţi pomeni electorale sinistraţilor
Ediţia de Vineri Nr.201027 din 16 iulie 2010

Pentru prima dată am văzut în Republica Moldova oameni cerşind bani cu insistenţă, în direct, în faţa câtorva camere de luat vederi, fără nici o sinchiseală, fără a fi pătrunşi câtuşi de puţin de simţul ruşinii, de parcă cerşitul în societatea noastră ar constitui o normalitate, chiar o ocupaţie nobilă. Iar cel care împărţea banii nu era latifundiarul din Pipera, Gigi Becali, ci preşedintele Parlamentului de la Chişinău, Mihai Ghimpu, tot el preşedinte interimar al Republici Moldova, iar cei care cerşeau cu neruşinare nu erau nişte ţigani din Ferentari, ci ţărani de-ai noştri, gospodari din Nemţeni şi Cotul Morii (raionul Hânceşti), Drepcăuţi şi Criva (raionul Briceni).


Iată un fragment din discuţia lui Ghimpu cu o nefericită a cărei gospodărie a fost cuprinsă de ape, o femeie în vârstă, căreia mărinimosul demnitar i-a dat o mie de lei. Dar nu pur şi simplu i-a dat, ci a scos din buzunarul de la spate al pantalonilor săi prezidenţiali, în faţa camerelor de luat vederi, un şomoltoc gros de bani, prins cu un elastic, din care a numărat îndelung, probabil, 20 de bancnote a câte 50 de lei fiecare. 

„- Bine că ne dai şi nouă, că nouă atunci (inundaţiile din 2008 – n. n.) nu ne-au dat, nouă atunci la remont (reparaţie – n.n.) nu ne-au dat nica”, spune bătrâna.

„ – Eu şi data trecută când am fost, am acordat ajutor o sută de mii de lei”, o contrazice Mihai Ghimpu, care, în sfârşit, a terminat de numărat banii.

„- Păi, n-aţi dat aicea, la noi”, îi răspunde în replică bătrâna, ca Doamne fereşte! să nu se răzgândească cumva şeful interimar al statului şi să-şi ia banii înapoi.

„- Aicea am dat eu, în Drepcăuţi, am împărţit eu, la barul acela, ţin minte, de sus”, insistă Ghimpu. După care, cu un gest larg al braţului, întinde banii, spunând: „Iată, o mie de lei, ajutor din partea mea”. Bătrâna ia grăbită banii, în timp ce Ghimpu bagă şomoltocul cu bani în buzunarul de la spate al pantalonilor săi.

Jurnaliştii care l-au însoţit pe Ghimpu în acest turneu aerian (deplasarea s-a făcut cu elicopterul) au relatat că liderul PL a dat bani la mai mulţi sinistraţi, iar sumele fiind cuprinse între o mie şi opt mii de lei. Întrebat de jurnalişti, Ghimpu a spus că i-a miluit pe sinistraţi, dându-le bani din sentimente creştineşti. „Eu am făcut-o aşa, creştineşte, aţi văzut, săraca plângea. Ce să-i faci la un om care … Ăştia sunt banii mei personali. Eu nu am când îi cheltui, eu nu am când mânca pe la restaurante”, a spus Ghimpu.

Acelaşi lucru l-am observat şi la premierul Filat, care a împărţit ajutoare sinistraţilor, fiind îmbrăcat într-un tricou verde ce avea imprimat pe el simbolul electoral al PLDM. Ba chiar mai mult, astfel de tricouri premierul le-a dat şi sinistraţilor ca ajutor umanitar. Totodată, l-am văzut pe premierul Filat în postura eroică de salvator al unui câine refugiat pe acoperişul unei case inundate. Tot aşa cum l-am văzut pe ministrul Justiţiei, Alexandru Tănase, înţolit în uniformă de camuflaj, încărcând într-un camion bunurile unor sinistraţi ce urmau să fie evacuaţi. De parcă pe timp de criză, de stare excepţională, nişte demnitari nu au nimic altceva de făcut decât să încarce nişte ţoale într-un camion şi să salveze o javră de la înec. 

Coruperea, mituirea electoratului, acesta este efectul acţiunilor „filantropice” ale lui Ghimpu şi Filat. Cei doi se dau în spectacol în faţa camerelor de luat vederi pentru că vor să acumuleze cât mai multe voturi, să învingă cu orice preţ în viitoarele alegeri. De aceea, nu cruţă nimic, nici timpul, nici banul, şi nici onorabilitatea, pe cât o mai au.

Cel mai mare, cel mai greu preţ pentru ceea ce se întâmplă îl va plăti poporul, noi cu toţii. Pentru că prin acţiunile lor „filantropice”, cei doi demnitari atentează la moralitatea publică. Ei cultivă în societatea noastră o mentalitate de cerşetori, de calici fără demnitate, fără verticalitate, care sunt gata să se închine, să se îndoaie pentru plăcerea de a strânge în pumn un bănuţ picat din punga boierului pentru care ei nu au muncit altfel decât ploconindu-se. 

Sărăcia, deznădejdea, lipsa reperelor morale din societatea noastră sunt aliaţii lui Ghimpu şi Filat în opera lor de îndobitocire a moldovenilor, precum şi complicii lor – televiziunile care îi prezintă pe cei doi demnitari cu alură de dezinteresată filantropie.

Să menţionăm că nu doar Filat şi Ghimpu sunt glorioşii cavaleri ai luptei cu apele Prutului în faţa camerelor de luat vederi. Spre exemplu, şi liderii PD şi AMN, Marian Lupu şi, respectiv, Serafim Urechean, s-au urcat, alături de Mihai Ghimpu, în elicopterul prezidenţial şi s-au dus să-i consoleze pe sinistraţi. Suntem foarte curioşi să aflăm, oare care sunt costurile acestor deplasări pe calea aerului ale lui Ghimpu, Lupu şi Urechean? Cunoaştem că cei trei s-au plimbat cu elicopterul aproape toată ziua, dar cheltuielile de zbor cu elicopterul pentru o singură oră sunt de o mie de dolari. Şi aceste cheltuieli sunt suportate din buzunarul nostru, inclusiv al sinistraţilor din zonele inundate.

 „O să primiţi compensaţii. N-o să rămână flămând nimeni”, asta le-a promis Urechean celor inundaţi de ape şi rămaşi pe drumuri. Nu ştim dacă aceştia l-au crezut pe Urechean, pentru că tot el a mai promis în campania electorală din anul trecut marea şi sarea. Vă aduceţi aminte? „Urechean promite: Subvenţii de 300 de lei la fiecare hectar prelucrat şi 200 de lei pentru motorină şi seminţe! Urechean garantează: Vom acorda o indemnizaţie unică de 5 mii de lei pentru primul copil la naştere. Vom majora salariul mediu pentru medici şi pedagogi până la 500 de euro” şi tot aşa. 

Cel mai nostim a fost însă Marian Lupu, care, coborând la Briceni din elicopterul lui Ghimpu, a declarat revoltat: „De foarte mulţi ani nu s-a venit cu o soluţie capitală în acest sens, una inginerească, ca să fie puse în funcţie acele sisteme, baraje, ca să nu ajungem să ajutăm oamenii post-factum, după ce se întâmplă nenorocirea, dar să putem să preîntâmpinăm această nenorocire”. Dar, păcat că nu l-a întrebat nimeni cine avea obligaţia să vină cu astfel de soluţii? Oare nu chiar marele om de stat Marian Lupu? Hai că Mihai Ghimpu poate avea o scuză, el guvernează de doar un an, dar nu şi Marian Lupu. Deja în mai 2001 el ocupa funcţia de viceministru al Economiei, în august 2003 este numit prin decret de Vladimir Voronin ministru al Economiei, iar în 2005 este ales de comunişti preşedinte al Parlamentului, funcţie pe care a deţinut-o timp de 4 ani. În plus, în ultimul an el este şeful unui partid membru al coaliţiei de guvernământ, care are câţiva miniştri în Guvern, care participă direct la actul guvernării. Păi, dacă Lupu a ocupat atâta amar de vreme funcţii importante în Guvern şi Parlament, de ce nu a făcut nimic ca să preîntâmpine nenorocirea?

Împărţitul pomenilor electorale în faţa camerelor de filmat va continua, probabil, până la viitoarele alegeri, mai ales că şi ploile vor mai ţine o perioadă. Un sezon electoral propice pentru guvernanţi, pentru cumpărarea votului. Rămâne de văzut doar cine va da mai mult. Unii ar zice că premierul Filat, alţii că spicherul Ghimpu. E greu de spus. Concurenţa e totuşi la cel mai înalt nivel.


Sergiu PRAPORŞCIC
Vizualizari: 1236


Trimite unui prieten

 Comentarii(12):

#1 Scris de cetatean la 16 iulie 2010
http://www.youtube.com/watch?v=FfBUlAKkL4g

#2 Scris de Tudora la 16 iulie 2010
Cum de nu s-a prabusit elicopterul cu asa oameni emeriti ca urechen,lupu si interimarul marinimos? Bune elicoptere construesc rusii daca a ridicat in aier asa namile de poloticieni.

#3 Scris de Lorfan la 16 iulie 2010
Cica nu este crestineste sa faci glume in cazurile exceptionale cum ar fi desatrele naturale:cutremurul,inecul,incendii,etc.Dar nu pot sa nu iau atitudine la ceea ce se intampla acum,cand mii,zeci de mii de oameni sunt sub cerul liber,fara “casa si fara masa”…Parea mea este ca si PCRM dar si cei ce se afla astazi la guvernare nu se deosebesc mai cu nimic-doar prin denumirea partidelor,culorile rosu,galben si verde.In estenta au loc bataliile politice pentru “treuca”.Toti sunteti de-o teapa,pentru ca de fapt duceti societatea la pierzanie si deci sunteti responsabili si cei ce ati fost si cei ce sunteti azi la carma tarii,R.Moldova.Iar acum mai in gluma,mai in serios: “Propun ca din comisia SPECIALA (pentru sinistrati) sa faca parte V.Nagacevschi (are experienta bogata in lucrul comisiei pentru elucidarea evenimentelor din aprilie, 2010), rectorii transformati peste noapte din rosi in verzi, toti Ministrii din Guvernul provizoriu si reformator, Directorul SIS, pentru ca-i comisie SPECIALA, toti deputatii betonisti, iar la distribuirea ajutoarelor, in deosebi banii, dati-i lui Ion Butmalai de la Cahul sa faca dreptate, impreuna cu toti acei care l-au ajutat sa ajunga deputat, pentru ca stie el ce sa faca ca PLDM sa aiba bani in campania electorala. Mama ei de politica! Ati adus tara la sapa de lemn,tragand foloase electorale si din necazul oamenilor!"O zi buna tuturor si la treaba nu la sfada!

#4 Scris de uite asta e ruşine naţională la 16 iulie 2010
Să ţii sus nişte bani FURAŢI de la Popor şi să declari că DAI sinistraţilor, - ce alt păcar creştinesc, ce altă lipsă se bun simţ...Să umbli cu TV la cur şi să strigi: Dau atîta, cine dă mai mult...Ce altă ruşine naţională?

#5 Scris de xenia la 16 iulie 2010
Propaganda politica pe socoteala sarmanelor femei ,deridere a limbajului simplu,nihilizm politic si nimic mai mult! Faceti ceva concret,acum si acolo...si terminati cu bataia de joc ... Voi cei de dreapta de stinga,comunisti,democrati,liberali si mai nu stiu care... uniti-va si faceti concret ceva pentru tara cea batuta de soarta...nu stati sa priviti spectacolul gratis a degradarii spuirituale si materiale a oamenilor de rind....Rusinee!!!!

#6 Scris de Lorfan la 16 iulie 2010
Cica nu este crestineste sa faci glume in cazurile exceptionale cum ar fi desatrele naturale:cutremurul,inecul,incendii,etc.Dar nu pot sa nu iau atitudine la ceea ce se intampla acum,cand mii,zeci de mii de oameni sunt sub cerul liber,"fara casa si fara masa”…Parea mea este ca si PCRM,dar si cei ce se afla astazi la guvernare nu se deosebesc mai cu nimic-doar prin denumirea partidelor siculori: rosu,galben si verde.In estenta au loc bataliile politice pentru “treuca”.Toti cei amintiti mai sus,sunteti de-o teapa,pentru ca de fapt,duceti societatea la pierzanie si deci sunteti direct responsabili (cei ce ati fost deceniila putere,dar si cei ce sunteti azi la carma tarii,R.Moldova.Iar acum mai in gluma,mai in serios: “Propun ca din comisia SPECIALA (pentru sinistrati) sa faca parte V.Nagacevschi (are experienta bogata in lucrul comisiei pentru elucidarea evenimentelor din aprilie, 2010), rectorii transformati peste noapte din rosi in verzi,renumiti sprtivi,profesori,juristi,medici,antrenori,sefi mai mici si mai "rechini", toti Ministrii din Guvernul provizoriu si reformator,toti deputatii betonisti, iar la distribuirea ajutoarelor, in deosebi banii, dati-i lui Ion Butmalai de la Cahul sa faca dreptate, impreuna cu toti acei care l-au ajutat sa ajunga deputat, pentru ca stie el ce sa faca ca PLDM sa aiba bani in campania electorala. Mama ei de politica! Ati adus tara la sapa de lemn,tragand foloase electorale si din necazul oamenilor!”O zi buna tuturor si la treaba nu la sfada!

#7 Scris de dede la 16 iulie 2010
http://www.pl.md/libview.php?l=ro&idc=69&id=1062 PL cerseste. http://trm.md/index.php?module=stiri_int&news_id=10162 cersetorii din PL sunt gata sa primeasca si cartofi, ca pe urma sa cumpere limuzine si sa faca ture cu elicopteru de mii de dolari pe zi.

#8 Scris de costica la 16 iulie 2010
Filat bravo, a furat si acuma are de unde da, da voi cu ce va laudati ? Filat cind a fost director al departamentului privatizarii si administrarii proprietatii de stat. In urma privatizarii "Moldovapromstroibank" prezent "Moldinconbank" FILAT a FURAT 5 milioane 326 mii de lei. A privatizat sanatoriul "Prietenia" din Sergheievka a fost vinduta cu doar 417 lei pe cind ea era estimata la cel putin 1 milion 528700 lei. Acele 6 fabrici de vin din Rusia parca au disparut fara urma in rma folosirii baghetei magice a lui Filat:"Orlovschii vinzavod", "Tverskoi vinzavod", "Votkinschii vinzavod"... Un lucru nu pot sa inteleg, cum timp de citiva ani 1998-2001 a dovedit sa Prihvatizeze :"Farmaco Chisinau", "Agropetrol", "Ciment", "Neptun Nord", "Inmancommetal", "Moldagrotehnica", "Piele", "Protos", "Ionel", "Faprochim". Este nevoie sa mai mentionez ca nenorocitul de Filat a mai prihvatizat si simpatica cladire de proportii considerabile care se afla la adresa bulevardul Stefan cel Mare 65 la intersectia cu strada Izmail vis a vis de magazinul Unic. Capodopira lui Filat este prihvatizarea Uzinei de ciment din Rezina, atuncea Filat a furat poporul moldovenesc de peste 14 milioane de $. Pe cind compania autohtona oferea 15 milioane $ Filat la vindut cu doar 200 mii $ companiei franceze "Finarge 26". A mai vindut teren din Rezina de 188,5 ha la un pret de 5,7 milioane lei, pe cind pretul real era de cel putin 113,5 milioane lei. Sa mai mentionez si prihvatizarea sau lichidarea pt cash a avioanelor MIG 29 si TU 154B. Ei cit pe ce sa uit, Filantropul nostru a mai prihvatizat 6 avioane Tupolev si a alungat de la lucru circa 200 de angajati ai companiei "Air Moldova". Ei ce oameni buni sa-i "dam" unda verde liberali sa "dobiveasca" Moldova pina la urma. Liberalodemocratii la Gunoi.

#9 Scris de costica p/u mos Gheorghe la 17 iulie 2010
MOS Gheorghe ai perfecta  dreptate privind cheltuelele inzadar a 80 milioane lei pentru referendum si alegerile anticipate. In primul rind sufera poporul. Cu acesti bani se putea de construit casele avariate de inundatie. Dar cine credeti ca is vinoveti? Hotul intotdeuna striga prindeti hotul. Asa si in cazul dat, Vinovtul adevarat arata cu degetul la altul. Era de ajuns comunistii sa fi votat alegerea Presedintelui R.M. si acesti bani erau salvati. Comunistii tot timpul au mintit si au facut crime, dar au dat vina pe altii. Asa procedeza si acum. Fiti atenti care liderii boicoteza referendumul: Voronin, Klimenco, Rosca. Mai ales ultimul a devenit rusinea rusinii.

#10 Scris de ded la 18 iulie 2010
Iata ca e cazul ca romii sa va actioneze in judecata dupa un asa mesal, Dle PraPorschik.

#11 Scris de Figa liberala la 19 iulie 2010
Liberastii dupa ce au vindut Moldova si o distrug pina la temelie, inca se lauda cu pomene.

#12 Scris de anonim la 09 decembrie 2010
da ceilalti ce au facut ma rog nici atita nau dat ....Filat respect!!!! doloi cei cel sustin pe rosca si voronin

 Adauga comentariu:

Nume:        
E-mail:        
Comentariu:
  Introduceţi codul din imagine:

 
Calendarul ediţiilor
«
Februarie 2012
LMMJVSD
  12345
6789101112
13141516171819
20212223242526
272829
Vremea în Chişinău
Sondaj
Ce fel de alianta il va alege in Parlament pe viitorul presedinte al R. Moldova?
PL-PLDM-PD
PL-PD-PCRM
PLDM-PCRM
PLDM-PCRM-PD
Vom avea anticipate provocate de PLDM prin demisia premierului Filat


Vezi rezultatele »

Vizitatori
free counters