În 2007 Parlamentul de la Bucureşti a adoptat Legea nr. 299/2007 privind sprijinul acordat românilor de pretutindeni. În 2008 aceasta lege a fost modificată şi completată printr-o ordonanţă de urgenţă. A urmat o altă Lege privind aprobarea ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 10/2008 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 299/2007 privind sprijinul acordat românilor de pretutindeni. Este necesar să arătăm pe scurt istoricul acestei legi. Până a ajunge să devină instrument juridic în vigoare, proiectul actulalei legi nr. 299/2007 a stat mai mulţi ani la sertar. El fusese elaborat acum cinci ani de către Departamentul pentru Relaţiile cu Românii de Pretutindeni în frunte cu secretatul de stat Titus Corlăţean, fiindu-i prezentat spre aprobare Comisiei Europene pentru Democraţie prin Drept (Comisia de la Veneţia) în mai 2004. În foarte scurt timp Comisia de la Veneţia a adoptat un aviz la proiect, cu ocaza celei de-a 59-a sale sesiuni plenare din 18-19 iunie 2004. Avizul era pozitiv, fiind întocmit în baza observaţiilor a trei membri ai Comisiei1. El a fost făcut public la 26 august 2004, cu numărul 299. A urmat o pauză apăsătoare de doi ani, care a însemnat de fapt o situaţie imputabilă de blocaj total, chiar dacă legea era strict necesară şi cerută cu tărie de reperezentanţii românilor de peste hotare. Abia în vara lui 2006 Ministerul Afacerilor Externe de la Bucureşti, condus atunci de Mihai Răzvan Ungureanu, a iniţiat primele dezbateri publice pe marginea proiectului. Am participat la dezbaterea organizată la sediul MAE din Bucureşti, prezentând nişte Marginalii la proiect, marginalii publicate anterior în saptămânalul FLUX de la Chişinău. Propunerile mele punctuale, ca şi cele ale altor reprezentanţi ai romanilor de peste hotare, priveau necesitatea firească de a-i aduce proiectului mai multe completări şi îmbunătăţiri, astfel încât documentul să răspundă pe deplin atât criteriilor de eurocoformitate, cât şi, mai ales, necesităţilor reale ale comunităţilor externe româneşti aflate cultural şi identitar în dificultate. S-a dovedit mai târziu că dezbaterea a fost una strict formală. Parlamentul de la Bucureşti a adoptat proiectul de lege fără a-i aduce nici cea mai mică modificare sau îmbunătăţire şi fără a se ieşi din litera Avizului Comisiei de la Veneţia. Legea era adoptată într-un mare decalaj de timp faţă de toţi vecinii României care adoptaseră cu mult mai înainte şi aplicau legi mai mult sau mai puţin euroconforme în materie. Este firesc să aruncăm cu luare aminte o privire asupra Legii 299/2007, modificată şi completată, dar şi asupra documentelor care au precedat-o şi succedat-o. Observând mai multe carenţe şi neîmpliniri ale legii, ne permitem să formulăm câteva întrebări care îşi vor aştepta un răspuns bun. Mai mult citeste in continuare pe blogul lui Vlad Cubreacov: http://cubreacov.wordpress.com/2009/05/08/zece-intrebari-pe-marginea-legii-privind-sprijinul-acordat-romanilor-de-pretutindeni/